Anunţ
Primăria Baia Mare, prin Viceprimarul Dolha, anunţă acordarea de apartamente GRATUITE tuturor celor care nu au avut până acum.
Zău, nu e o glumă. Tuturor ŢIGANILOR care nu au avut până acum, care au locuit în mizeriile de adăposturi de pe Craica si care - hai, macar unii dintre ei - s-au ocupat cu subtilizarea televizoarelor cu plasmă şi a calculatoarelor găsite acolo.
Îmi amintesc de câţiva Români aflaţi ilegali în Statele Unite şi care şi-au "rezolvat" actele de rezidenţă procurându-şi dovezi cum că sunt ţigani şi, deci, nedreptăţiţi pe vremea aceea - acum 4-5 ani - de guvernul Românesc. Bineînţeles, a trebuit să vină Madonna ca să încetăm cu mizeriile pe care le făceam sărmanilor "rromi".
Nu mai e vreme de pierdut! Aveţi nevoie de dovada că sunteţi ţigan, adeverinţa de domiciliu cu ştampila Primăriei cum că aţi locuit pe Craica şi gata! Toţi cei care au aşteptat ani de zile la coadă sperând să primească un apartament - acum e momentul! Şi dacă nu e un apartament, e pământ. Tot e ceva, că doar e pe gratis, dat pe merite deosebite.